Alice Cooper regele rockului șocant | este o formatie in fruntea careia se afla Vincent Damon Furnier si care promova muzica heavy metal.

Inspirată din diferite alte genuri de muzică (garage rock) şi din filme de groază, trupa şi-a construit o imagine total diferită de cea a contemporanilor. Scena lor era adesea încărcată cu scaune electrice, ghilotine, sânge fals, şerpi boa uriaşi.

Deşi aspectul şocant al scenei uimea întreaga audienţa, muzica lor nu era cu mult diferită de a celorlalţi: sunet de chitară, rock & roll şi uneori mici secvenţe psihedelice. După ce grupul s-a despărţit, Furnier a decis să urmeze o carieră solo sub aceeaşi denumire; muzica lui păstra tendinţa heavy metal şi scena era la fel de sinistru aranjată, fapt pentru care a fost numit regele rockului şocant.

Furnier a format primul sau grup, Earwigs, în timpul adolescenţei sale, în Arizona anilor ’60. După ce a schimbat numele formaţiei în Spiders, trupa a decis că cel mai bine i se potriveşte Nazz. Primele melodii lansate au avut destul de mult succes pe plan local.

În 1968, după ce a descoperit că există o altă trupă cu acelaşi nume, şi-a schimbat definitiv titulatura în Alice Cooper. Conform legendei, acesta a ales denumirea în timpul unei şedinţe de spiritism în care a descoperit că este o reîncarnare a unei personalităţi din secolul 17.

Formată din solistul Furnier, chitariştii Mike Bruce şi Glen Buxton, basistul Dennis Dunaway şi toboşarul Neal Smith, trupa s-a mutat în California în 1968. Acolo, grupul i-a întâlnit pe Shep Gordon, care mai târziu a devenit manager, şi pe Frank Zappa, care a intermediat un contract cu studioul Straight Records.

Alice Cooper a lansat primul album, „Pretties for You” în 1969. Un an mai târziu a apărut „Easy Action” dar fără succes. Reputaţia formaţiei în Los Angeles începea să scadă, motiv pentru care băieţii au decis să plece în Detroit. În următorul an, grupul a încercat să îşi îmbunătăţească imaginea. La sfârşitul lui 1970, contractul acestuia a fost transferat la Warner Bros. şi un al treilea album a ieşit din studio.

Cu ajutorul lui Bob Ezrin, Alice Cooper şi-a dezvoltat preocuparea pentru heavy metal şi a lansat „Love It to Death” împreună cu piesa „Eighteen” ajunsă pe locul 21 în top. Succesul i-a permis trupei să îşi îmbunătăţească stilul şi calitatea sunetului şi să primescă propuneri pentru spectacole atât în SUA cât şi în Marea Britanie. „Killer” apărut în 1971 a primit aurul iar „School’s Ouţ” din 1972 a depăşit recordul de vânzări fiind comercializat în mai mult de un milion de copii.

„Billion Dollar Babies”, lansat un an mai târziu, a devenit cel mai de succes album atingând poziţia 1 în topurile americane şi britanice; hitul „No More Mr. Nice Guy” a urcat pe poziţia 25. În 1973 a apărut „Muscle of Love” după care formaţia a decis să se ocupe de alte proiecte. Furnier a ales o carieră solo şi restul grupului a continuat să cânte sub denumirea de Billion Dollar Babies. În 1974, compilaţia după albumele semnate Warner Bros a ajuns în Top 10.

Pentru primul său album solo, Cooper i-a angajat pe Lou Reed de la Rock ‘N’ Roll Animal, chitariştii Dick Wagner şi Steve Hunter, basistul Prakash John, Joseph Chrowski la clape şi toboşarul Penţi Glan. „Welcome to My Nightmare” a fost lansat în vara lui 1975 şi a înregistrat destul de mult succes prin balada „Only Women Bleed”.

După următoarea apariţie „Alice Cooper Goes to Hell”, cariera sa a început să se destrame, parţial datorită influenţelor noilor generaţii şi parţial datorită dependenţei de băutură. Cooper a intrat la reabilitare în 1978 şi a scris un album împreună cu Bernie Taupin despre această experienţă intitulat „From the Inside” (1978). La începutul anilor 80, Cooper a continuat să înregistreze şi alte cântece dar popularitatea lui a scăzut dramatic.

Cântăreţul a revenit cu succes abia la sfârşitul anilor 80, prin coloanele sonore a numeroaselor filme horror şi melodiile prelucrate de mulţi artişti pop-metal. „Constrictor” (1986) anunţă o nouă atitudine dar „Trash” a definitivat stilul cântăreţului.

Produs de Desmond Child, albumul includea piese realizate în colaborare cu Jon Bon Jovi, Richie Sambora şi Aerosmith. Deşi ajuns în top 10 în Marea Britanie a urcat doar pe locul 20 în SUA. Cooper a început să călătorească, să joace ocazional în filme şi nu s-a oprit din cântat.

Producţiile din 1991 – „Hey Stoopid” şi 1994 – „The Last Temptation” l-au încadrat pe artist în rândul cântăreţilor profesionişti. După o creaţie live, „Fistful of Alice”, artistul a revenit la studioul Spitfire în 2000, înregistrând „Brutal Planet”.

Articol preluat de Radio Decibel Tecuci de pe: BestMusic.ro