Spectacol inaugural estival la Teatrul de Vară

Trupa-Movilenii_tecuci.eu Casa de Cultură Tecuci (conducerea muzicală Mircea Călianu, coregrafia Mariana Enache şi Nicoleta Cucoaneş) a organizat vineri seara un spectacol inaugural estival intitulat Vacanţă pe portativ. ”Bun venit la deschiderea unei noi stagiuni estivale în arena Teatrului de Vară. Vom organiza cel puţin 2 spectacole pe lună, invitând actuali şi foşti colaboratori ai Casei de Cultură, din Tecuci şi nu numai. Am pregătit pentru astăzi un program de 90 de minute care să vă facă să uitaţi de temperatura insuportabilă”, a spus directorul Viorel Burlacu. Au evoluat pe scenă soliştii: Miruna Tăbăcaru, Beatrice Ciolan, corul de copii “Angelli”, Gabriela Milica, Oana Sârbu, Teodora Chilian, Adina Tăbăcaru, Cerasela Mardare, Tanţa şi Gica Munteanu, Marinela Stratulat, Georgiana Răduc (Ansamblul Movilenii) şi debutanţii Alessia Munteanu, Andrei Beraru. În paşi de dans s-au întrecut formaţiile: Piticot, Princesses, Stars, Glamour’us, Ansamblul Movilenii. În final s-a anunţat că interpreta de muzică populară Vasilica Tonu nu a putut onora invitaţia din cauza responsabilităţilor ce-i revin ca realizator tv la VOX Galaţi.

Lasă un răspuns