Pink Floyd trupa de rock progressive elaborat |  a fost infiintata in anul 1964 la Londra in Anglia.

Pink Floyd este o trupă britanică de rock progressive, celebră pentru versurile sale, pentru compoziţiile armonioase de rock clasic, pentru stilul bombastic şi pentru spectacolele live elaborate.

Este una dintre cele mai prospere trupe, ocupând locul 7 în topul trupelor cu cele mai multe albume vândute pe plan mondial.

Pink Floyd s-a format în 1964, însă până la numele consacrat al trupei, componenta timpurie s-a reunit sub nume ca Sigma 6, T-Set, Megadeaths, The Screaming Abdabs, The Architectural Abdabs, şi The Abdabs.

Ulterior s-a numit The Pink Floyd Sound, şi apoi, mai simplu, The Pink Floyd; provenienţa numelui era constituită de către 2 cântăreţi de blues – Pink Anderson şi Floyd Council. Articolul hotărât „the” a fost tăiat din nume la vremea când a fost lansat albumul de debut.

Pink Floyd trupă de rock progressive elaborat | Iniţial, Pink Floyd era formată de către Bob Klose (lead guitar), Syd Barrett (voce, chitara ritmică), Richard Wright (clape, voce), Roger Waters (bass, voce) şi Nick Mason (tobe). Erau orientaţi pe rhythm and blues; pe măsură ce Barrett a început să compună piese influenţate de muzică „surf”, rock psihedelic, ciudăţeniile, umorul şi literatura britanică, Klose (preocupat mai mult de jazz) părăseşte formaţia lăsând în urma să un grup mai stabil, sub forma unui cvartet.

Grupul formează Blackhill Enterprise, împreună cu managerii lor – Peter Jenner şi Andrew King., un parteneriat de afaceri format din 6 oameni. Lansat în 1967, albumul de debut „The Piper at the Gates of Dawn” este considerat un exemplu important al muzicii psihedelice din Anglia. De la piesa avangardistă „Interstellar Overdrive” la piese bizare că „Scarecrow”, un cântec melancolic inspirat de Fenlands, regiunea rurală din jurul oraşului natal al lui Barrett) piesele albumului denotă un amestec muzical eclectic.

În 1968, chitaristul David Gilmour se alătura trupei pentru a îndeplini îndatoririle de chitarist şi solist ale lui Barrett, a cărui stare mentală se deteriora tot mai mult, cu toate acestea era intenţionat că Barrett să rămână figura definitorie, cât şi compozitorul trupei.

Pink Floyd trupă de rock progressive elaborat | Însă acesta a devenit tot mai instabil, cu un comportament tot mai puţin previzibil, şi consum constat de LSD, uneori el privind în gol în timpul concertelor, în vreme ce restul trupei îşi continuau reprezentaţia. Spectacolele LIVE deveneau tot mai şubrede, până când ceilalţi membri ai trupei au renunţat pur şi simplu la a se prezenta pe scenă cu Barrett.

Odată ce plecarea lui Barrett a fost formalizata, Jenner şi King au decis să rămână cu acesta, iar parteneriatul Blackhill era astfel dizolvat. În timp ce pentru primul album Barrett compusese mai tot albumul de debut, pentr al 2-lea, intitulat „A Saucerful of of Secrets” (lansat în 1968) el nu contribuise decât cu piesa „Jugband Blues”.

După soundtrack-ul „More”, a urmat dublul album Ummagumma (înregistrat parţial la Mothers Rock Club, în Birmingham, şi restul în Manchester în anul 1969) – un amestec de înregistrări live şi experimente în studio ale membrilor formaţiei, neincluse pe alte discuri. Fiecare a înregistrat câte o jumătate de faţă de disc vinil ca şi proiect solo (soţia lui Mason are o scurtă apariţie, necreditata, că flautistă).

Albumul Atom Heart Mother, 1970, numărul 1 în topurile UK, este descris de Gilmour ca fiind sunetul unei trupe care „gafează în întuneric”. Piesa care dă titlul albumul datorează mult orchestrei dirijate de Ron Geesin.

Soundul trupei este considerabil mai concentrat pe albumul Meddle (1971), cu epopeea de 23 de minute intitulată Echoes (în această piesă Pink Floyd foloseşte pt prima oară sintetizatorul VCS3 creat de Zinovieff).

Pink Floyd trupă de rock progressive elaborat | Acest album mai include piesa atmosferică „One Of These Days” (o piesă clasică de concert, cu un singur vers deformat că sonoritate, „recitat” de către Nick Mason: „One of these days, I”m going to cut you into little pieces” (Într-una din zilele astea, te voi tăia în bucăţele), aceasta fiind singura sa încercare solistică); de asemenea mai este inclusă o piesă în stil pop-jazz:”San Tropez”.

Tendinţa lor de experimentare este redată de data aceasta de piesa „Seamus” (anterior, „Mademoiselle Nobs”), o piesă blues pur în compania vocalizelor unui ogar rusesc. Un alt album, mai puţin cunoscut, „Obscured By Clouds” este lansat în 1972, şi figurează că soundtrack al filmului „La Vallee”. Acesta este primul album al trupei care intră în Topul 50 American, categ. Albume.

În anul 1973, lansează albumul „Dark Side of the Moon” care înregistrează un succes uriaş, şi în ciuda faptului că grupul nu a fost orientat niciodată spre hit-single-uri, piesa „Money” urca până în Top20 US, dar şi mai important, albumul s-a menţinut în top100, secţiunea albume, pentru mai bine de un deceniu, doborând multe recorduri în calea sa, şi devenind astfel unul dintre cele mai bine vândute albume din toate timpurile.

Dark Side of the Moon este un album conceptual, abordând teme că nebunia, nevroză şi celebritatea. Mulţumită noului echipament de înregistrare cu 16-track de la Abbey Road Studios, şi a cantităţii imense de timp investită de inginerul de sunet Alan Parsons, albumul a impus noi standarde a fidelităţii sunetului.

Pink Floyd trupă de rock progressive elaborat | Dark Side of the Moon şi următoarele trei albume (Wish You Were Here, Animals and The Wall) sunt considerate de către fani că marcând apogeul carierei formaţiei Pink Floyd. Primul dintre acestea, „Wish You Were Here”, lansat în 1975, este un album tematic dedicat fostului membru, Syd Barrett.

Pe lângă piesa „Wish You Were Here” (ce a devenit o piesă clasică), albumul include o lucrare, foarte bine primită de critici, formată din 9 părţi, predominant instrumentala – „Shine On You Crazy Diamond” – un tribut adus lui Barrett; versurile acestei lucrări abordează într-un mod destul de evident urmările căderii psihice ale lui Barret. Albumul mai include şi piesele „Welcome to the Machine” şi „Have a Cigar”.

Prin 1977, după lansarea albumului Animals, cariera muzicală a trupei avea parte de tot mai multe critici, în vreme pe scenă muzicală rock îşi făcea apariţia un nou stil – punk. Criticii afirmau că muzica lor era prea flască şi prea pretenţioasă, pierzându-şi din formă simplista a rock and roll-ului.

Albumul ANIMALS conţinea piese destul de lungi legate tematic de „Fermă animalelor”, de George Orwell, folosind porci, dog şi oi că metafore pentru membrii societăţii contemporane. Animals a fost orientat mai mult spre chitara faţă de celelalte albume lansate, şi a marcat începutul tensiunilor dintre Waters şi Wright.

Opera rock a anului 1979, intitulată THE WALL, concepută în principal de către Waters, a adus trupei Pink Floyd noi valuri de critici pozitive, precum şi un alt hit-single – „Another Brick în the Wall”, care critică vehement învăţământul britanic.

Pink Floyd trupă de rock progressive elaborat | Albumul conţine şi piesa „Comfortably Numb”, care, deşi nu a fost lansată niciodată că single, a devenit o piatră de temelie în listele de melodii ale posturilor de radio rock, iar astăzi este una dintre cele mai cunoscute piese ale formaţiei. Albumul a adus mari cheltuieli şi chiar pierderi pentru trupă în turneul ce a urmat, în cele din urmă, însă vânzările albumului i-au scos din impas pe membrii formaţiei.

În această vreme, Waters şi-a mărit tot mai mult contribuţia artistică, asumându-şi rolul de lider al trupei, şi a intrat adesea în conflict cu ceilalţi membri, acestea sfârşind prin „concedierea” lui Wright. Acesta s-a întors în trupă, platindu-i-se o anume suma pentru a participa la concertele din turneul pentru The Wall.

Ironic, el este singurul membru ca a câştigat de pe urmă spectacolelor, ceilalţi fiind nevoiţi să acopere costurile excesive. Albumul a fost co-produs de către Bob Ezrin, un prieten al lui Waters împreună cu care a scris versurile pentru piesa „The Trial”.

Colaborarea a fost întreruptă de către Waters, Ezrin fiind dat afară din tabăra Floyd după ce acesta a acordat unui jurnalist (care îi era rudă), în mod nechibzuit, detalii despre albumul The Wall. Albumul este unul dintre cele mai bine vândute alături de Dark Side Of The Moon.

A fost făcut şi un film, în 1982, sub regia lui Alan Parker sub „supravegherea” lui Waters; filmul a inclus animaţii frapante create de un cunoscut desenator britanic, Gerald Scarfe. Realizarea filmului a dus la o şi mai mare deteriorare a relaţiei dintre Roger Waters şi David Gilmour, pe măsură ce Waters prelua total conducerea trupei.

În 1983, este lansat albumul THE FINAL CUT. Şi mai sumbru decât THE WALL, acesta a reluat temele albumului anterior, abordând totuşi şi subiecte ale realităţii de atunci; este vorba aici de furia lui Waters faţă de participarea britanică în războiul Flaklands („The Fletcher Memorial Home”) şi teamă să şi cinismul sau cu privire la războiul nuclear („Two Suns în the Sunset”).

Absenţa lui Wright a fost clar simţită, efectele şi partiturile de claviaturi fiind mult reduse. Totuşi, pentru clape, au fost aduşi pt colaborare Michael Kamen şi Andy Bown.

Deşi lansat că album Pink Floyd, acest proiect a fost dominat evident de Waters şi a devenit un prototip pt lucrările sale solo de mai târziu. Se zvonea că divergentele dintre Waters şi Gilmour erau atât de puternice încât nu mai erau prezenţi simultan în studioul din înregistrări.

Nu a urmat nici un turneu, iar formaţia era, în mod neoficial, destrămată în anul 1983. După THE FINAL CUT, membrii trupei au mers fiecare pe căi separate, lansând albume solo, până în 1987, când Gilmour şi Mason au început reanimarea formaţiei.

A urmat, o dispută amară în instanţă cu Roger Waters (care părăsise oficial trupă în 1985), rezultatul acesteia dând lui Gilmour şi Mason dreptul asupra folosirii numelui Pink Floyd (Waters câştigând, drepturi asupra unor imagini definitorii Pink Floyd, incluzând aproape toată recuzita pentru concertul The Wall, precum şi toate drepturile asupra albumului The Final Cut).

Pink Floyd se întoarce în studio, găsindu-l pe David Gilmour colaborând cu producătorul Bob Ezrin. Richard Wright a revenit în timpul sesiunilor de înregistrare a albumului A MOMENTARY LAPSE OF REASON, iniţial că muzician de sesiune, plătit săptămânal, iar mai târziu a fost reinvestit ca membru cu toate drepturile al formaţiei pentru lansarea albumul THE DIVISION BELL, din 1994. După acest album, trupa a plecat în turneu, promovat de legendarul organizator de concerte, canadianul Michael Cohl.

Toţi membri Pink Floyd au lansat albume solo care au avut parte de mai mult sau mai puţin succes comercial sau critic. Albumul lui Waters, AMUSED TO DEATH a fost unul dintre cele mai lăudate astfel de albume, însă şi acesta a primit atât recenzii pozitive cât şi negative.

Pink Floyd este o trupă renumită pentru concertele lor pretenţioase, în care efectele vizuale de ultima generaţie combinate cu muzica lor au creat spectacole în care artiştii ajungeau aproape pe un plan secundar.

În anii de început, Pink Floyd era printre primele formaţii care aveau în dotare echipament propriu pt efecte luminoase special pentru concerte, incluzând diapozitive, clipuri, imagini/modele/tipare psihedelice, toate proiectate pe un ecran circular, în principal.

Mai târziu, au fost adăugate noi efecte speciale, incluzând lasere, efecte pirotehnice, baloane uriaşe, Mr Screen (ecranul circular) şi un remarcabil porc gonflabil ce plutea deasupra publicului în timp ce trupa cânta piesa „Pigs”, în turneul pentru albumul Animals.

Pink Floyd a creat cel mai elaborat show al lor în turneul pentru THE WALL, în care un zid uriaş era construit între muzicieni şi publicul spectator, zid demolat prin explozie în finalul concertului. Acesta a fost recreat de Waters, într-un show în care a avut ca invitaţi diverşi artişti (printre care Bryan Adams, The Scorpions şi Van Morrison). Spectacolul a fost ţinut în 1990 chiar pe locul ruinelor zidului Berlinului.

Trupa nu a lansat vreun material nou de studio de la THE DIVISION BELL, din 1994, şi, deşi formaţia nu este destrămată oficial, nu există semne de vreun nou album. „Activitatea” Pink Floyd, în ceea ce priveşte lansările oficiale în ultima perioadă, se rezumă la albumul live P-U-L-S-E, 1995, o versiune live a albumului THE WALL, compusă din înregistrări ale concertelor din 1980-1981, intitulat IS THERE ANYBODY OUT THERE? THE WALL LIVE 2000, un dublu-disc conţinând cele mai bune piese ale lor, numit ECHOES, în 2001;

De asemenea, ediţia aniversară de 30 a albumul THE DARK SIDE OF THE MOON, în 2003, pe Super Audio Compact Disc (SACD), şi relansarea THE FINAL CUT, cu piesa „When The Tigers Broke Free” adăugată, în 2004. Deşi sunt răspândite zvonuri cu privire la întoarcerea în studio a celor 3 membri Floyd, nu există ştiri oficiale care să susţină aceste zvonuri.

Viitorul trupei este incert datorită faptului că membrii s-au ocupat de proiecte pe cont propriu (Nick Mason a scris o carte despre trecutul său în cadrul fornatiei, carte ce poartă numele „Inside Ouţ” A Personal History of Pink Floyd) şi datorită decesului managerului trupei, Steve O”Rourke, în Oct 2003.

David Gilmour a lansat în noiembrie 2002, un DVD ce conţine un concert al său, DVD intitulat David Gilmour În Concert, şi conţine fragmente preluate din spectacolele susţinute de acesta în perioada 22 iunie 2001 – 17 ianuarie 2002, la The Royal Festival Hall din Londra. Apar ca invitaţi Rick Wright şi Bob Geldof (Pink din filmul The Wall).

În anul 2002, Q magazine desemnează formaţia Pink Floyd ca una dintre cele „50 de trupe de văzut înainte să mori”.

În 2005, este anunţată semnarea unui contract pentru o versiune MUSICAL (ce urma să fie jucat pe Broadway) a albumul THE WALL, conţinând muzică nouă compusă de Waters. Versiunea Broadwaz va conţine toate piesele scrise de Roger Waters, însă este încă necunoscut ceea ce se va întâmpla cu piesele scrise împreună cu David Gilmour (Zoung Lust, Comfortable Numb, Run Like Hell). Spectacolul este aşteptat să înceapă la mijlocului anului 2005.

 DISCOGRAFIE PINK FLOYD

Studio:

The Piper at the Gates of Dawn (1967)
A Saucerful of Secrets (1968)
Ummagumma (1969) (2LP, live and studio)
Atom Heart Mother (1970)
Relics (1971) (compilation)
Meddle (1971)
Dark Side of the Moon (1973)
Wish You Were Here (1975)
Animals (1977)

The Wall (1979) (2LP)
The Final Cut (1983)
A Momentary Lapse of Reason (1987)
The Division Bell (1994)
Dark Side of the Moon (30th anniversary edition) (2003)
The Final Cut – Reissue (2004)

Sursa: Rockul.info